Daca pazeste cineva cuvantul Meu.in veac nu va gusta moartea. ioan8-52

Semnătura decisivă

Ţarul Rusiei, Petru cel Mare, avea obiceiul ca din când în când să-şi dezbrace haina împărătească şi să se
îmbrace modest, ca să nu fie recunoscut atunci când dorea să meargă în mijlocul poporului simplu. Cu multă vreme
înainte de a urca pe tron în anul 1682, când făcea călătorii îndepărtate, s-a deghizat ca meşteşugar sau negustor,
pentru a cunoaşte ţara şi oamenii altor popoare. În felul acesta, el a străbătut Europa fără să fie recunoscut. În
Olanda, el a lucrat pentru mai multă vreme ca tâmplar, ceea ce a dat compozitorului german Lortzing subiect pentru
piesa sa muzicală: „Ţar şi tâmplar”.
În anii de mai târziu, cu cât afacerile de stat îl captivau tot mai mult, rareori mai reuşea să se deghizeze ca un
simplu supus, ca pe această cale să poată afla direct grijile şi nevoile poporului său. De cele mai multe ori îmbrăca
pentru scurtă vreme uniforma unui simplu ofiţer sau îmbrăcămintea unui funcţionar, pentru a se informa despre
opinia şi disciplina soldaţilor săi.
În acel timp, un tânăr ofiţer rus lucra în calitate de casier la o fortăreaţă de la graniţa împărăţiei Rusiei. El trebuia
să plătească solda regimentelor staţionate acolo. Acest tânăr ofiţer ajunsese sub o influenţă rea. Începuse să joace
cărţi. Şi după cum se întâmplă cu cei mai mulţi jucători, acest viciu l-a dus treptat la ruină. Foarte curând, toate
economiile sale au fost pierdute la jocul de cărţi şi în cele din urmă nu s-a putut împotrivi ispitei de a se atinge de
banii încredinţaţi lui. Din când în când, lua câteva ruble din casa de bani. A făcut acest lucru câteva luni în şir. Câte
ruble a luat în total, nici el nu mai ştia.
La un moment dat însă sosi o înştiinţare neplăcută. I se făcea cunoscut că a doua zi va veni un funcţionar al curţii
imperiale care îi va examina contabilitatea şi situaţia caseriei. Această înştiinţare a fost ca un şoc asupra lui: Acum
va fi demascat… aşa că s-a isprăvit cu el! Numaidecât se apucă să-şi revizuiască registrele. Calculă şi calculă… ore în
şir. Capul îi ardea, iar cifrele îi jucau înaintea ochilor. De mult se lăsase noaptea, iar el aprinse un felinar. În sfârşit
adună toate cheltuielile plătite ca soldă, apoi scăzu această sumă din totalul sumei ce îi fusese pusă la dispoziţie de
administraţia militară. Cu mâini tremurânde şi aproape fără să vrea, începu să numere banii rămaşi în casa de bani.
Dar vai, lipsea o sumă uriaşă! Notă totul cu mare exactitate pe o foaie de hârtie: suma de bani încredinţată lui,
plăţile făcute, restul de bani, iar dedesubt, suma lipsă. Ochii săi priviră trist această sumă. Deznădăjduit, scrise
alături cuvintele: „O mare datorie! Cine o poate plăti?”
Îşi dădu seama că niciodată nu va fi în stare să achite aceşti bani. Aşa că în mintea lui se contură hotărârea de a
nu mai supravieţui demascării de mâine. Încă în acea noapte avea de gând să-şi pună capăt vieţii. Pe masă intenţiona
să lase toate dosarele deschise împreună cu foaia de însemnări, ca oricine să poată vedea ce s-a întâmplat aici. Stând
aplecat peste masa de scris, a trebuit să recunoască reproşându-şi că a dat greş şi unde l-a împins pasiunea jocului de
cărţi. Abuzase în chip ruşinos de marea încredere ce i se acordase. Delapidase! Era un hoţ şi un ticălos! De aceea
intenţiona să-şi pună capăt vieţii ratate. Pistolul încărcat era pus pe masă. Şi pe când reflecta la ceea ce făcuse, dintr-
o dată îl cuprinse o oboseală de plumb şi i se închiseră ochii.
Tocmai în noaptea aceea, Petru cel Mare veni în acea fortăreaţă deghizat ca ofiţer de pază. Spuse parola
soldaţilor de pază din ghereta din faţa porţii şi primi imediat intrarea. Păşi apoi prin coridoarele largi ale fortăreţei.
Conform ordinului, toate luminile trebuiau să fie stinse. Când trecu însă prin coridorul principal, văzu pe sub una din
uşi o rază de lumină. Îşi puse urechea la uşă, dar nu auzi nici o mişcare. Apăsă uşor pe clanţă şi aruncă o privire în
cameră. Văzu casa de bani deschisă, dosare, hârtii pe masă, iar pe ofiţerul superior aţipit cu revolverul lângă el. Ce-
ar putea să însemne toate acestea? se întrebă ţarul. Intră în cameră în vârful picioarelor, se strecură încet pe la spatele
tânărului care dormea, privi peste umăr şi citi cifrele de pe foaia de hârtie ce se afla în faţa lui. Într-o clipă, ţarul îşi
dădu seama de toată situaţia. Individul furase de multă vreme în mod sistematic. Primul lui gând a fost să-i pună
mâna pe umăr şi să-i strige: Sunteţi arestat!
În ultima clipă însă i se făcu milă de tânărul ofiţer. Cât de tânăr era! Oare cine să-l fi corupt? Ce vor zice părinţii
lui? Apoi privirea îi căzu asupra acelui suspin adânc scris în cuvinte: „O mare datorie! Cine o poate plăti?” Adânc
impresionat, ţarul luă pana ce căzuse din mâna celui ce dormea şi scrise numai un singur cuvânt pe hârtie. Apoi
părăsi camera încet şi închise uşa.
Trecură o oră, două… Dintr-o dată cel ce dormea se trezi. Se uită la ceas şi îşi dădu seama că se făcuse ziuă. Se
ridică brusc, puse mâna pe revolver şi îl ridică spre tâmplă… Tocmai vru să apese pe trăgaci… , când privirea i se
Semnătura decisivă – Friedhelm König
2
opri pe foaia de hârtie din faţa lui şi pe un cuvânt care nu era acolo înainte ca el să fi adormit. Era numele „Petru”.
Lăsă pistolul să-i cadă din mână, îşi frecă ochii şi murmură în sinea lui: „Cum este posibil aşa ceva?” Apoi merse
repede la dulapul cu arhivă, alese un document care purta semnătura originală a ţarului şi o compară cu numele ce se
afla sub rândul „O mare datorie! Cine o poate plăti?”. Nici o îndoială! Într-adevăr, era semnătura ţarului.
„În noaptea aceasta, ţarul a fost aici! Ştie totul. Cunoaşte datoria mea şi totuşi el însuşi vrea să o plătească. Deci
nu trebuie să mor.” Şi în loc să-şi pună capăt vieţii, cuvântul ţarului îl determină să oprească răul pe care îl gândise.
Dimineaţa devreme sosi un curier de la curtea ţarului, ceru să-i vorbească ofiţerului superior şi îi înmână într-un
săculeţ de pânză o mare sumă de bani. Ofiţerul îi numără şi găsi exact suma ce îi lipsea din casa de bani. Îndată
depuse banii în tezaur, iar la scurt timp, când funcţionarul de revizie îi făcu verificarea casei, găsi totul în ordine.
Ţarul a plătit totul, cu toate că în nici un caz nu era obligat la aceasta. Dimpotrivă, l-ar fi putut alunga pe
necredinciosul administrator, pedepsindu-l cu severitate. Însă l-a iertat, plătindu-i şi datoria.
Tot aşa este şi cu vina mea şi cu a ta înaintea lui Dumnezeu. O mare datorie! Cine poate să o plătească? Eu nu!
Nici tu! Ce bine că a venit Unul care a achitat totul! Acesta este Isus Hristos. Gândeşte-te însă, pe El nu l-a costat
doar o semnătură, pentru ca noi să fim împăcaţi cu Dumnezeu. Nu, ci El a părăsit slava cerească, S-a dezbrăcat de
Sine, iar la urmă S-a lăsat pironit pe cruce. Acolo, în cele trei ceasuri de întuneric, Dumnezeu Tatăl a încheiat cu
Fiul Său preaiubit toate socotelile, decontând datoria mea şi a ta. El era curat şi fără păcat. „Dar El era străpuns
pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin
rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53.5). Ai trăit acest lucru personal? Poţi spune ca şi contele Zinzendorf: „Eu ştiu
sigur că poliţa cu vina mea este ruptă, căci Isus a murit pentru mine!”

Anunțuri

UNDE GĂSESC FERICIREA?

„Ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul? Sau ce
va da un om în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8,36-37)

Un martor al lui Isus a fost chemat într-o stațiune balneară, pentru a-i arăta acolo calea spre
pace unui bărbat bolnav în trup și-n suflet. El povestește: „Când într-o zi mă plimbam singur,
liniștit, am fost deodată strigat la un colț de un domn bătrân, care m-a rugat să mă așez puțin
lângă el. El a spus: „Dragă domnule X., cum vă invidiez că sunteți mereu așa de vesel și de
fericit!” Da, am spus eu, mulțumesc Domnului, pot să fiu fericit, căci Domnul meu este
așa de bun! Dar de ce nu sunteți dumneavoastră fericit? La început n-a vrut să vorbească.
În cele din urmă am întrebat dacă este bogat. Atunci a spus că da, că este proprietarul mai
multor fabrici. Curând s-a dovedit că era zgârcit. A început ca om sărac, iar acum era un
bărbat bogat, dar foarte nefericit. Am îngenuncheat împreună cu el și L-am rugat pe Domnul
să-l dezlege în această clipă pe săracul om bogat de înșelăciunea lăcomiei și să-i arate marea
vină a păcatului său. Domnul m-a ascultat în dragostea Lui îndurătoare. Bătrânul s-a prăbușit
în ceasul acela înaintea lui Dumnezeu ca un păcătos vinovat; el a fost transformat în Zacheu
(citește Luca 19,8). Multă vină a pășit în fața ochilor săi; el întreba mereu: „Ce să fac?”
Domnul mi-a dat răspunsul prin Duhul Său și astfel a fost achitat un munte întreg de câștig
necinstit. Un bilet de bancă după altul au urmat în aceste zile și când în sfârșit a fost rezolvat
ultimul și cel mai greu punct, atunci a răsărit soarele pentru el și pacea lui Dumnezeu a venit
peste el, așa cum n-a cunoscut-o niciodată. Din gura lui se revărsau mulțumire și adorare. El
s-a întors din stațiune așa de schimbat, că soția și copiii încă nu-l văzuseră pe tată niciodată
așa. Pacea lui s-a înmulțit ca un râu de apă și astfel, după puțin timp omul a plecat acasă ca
unul care a găsit fericirea în Isus.”
O prințesă tânără, bogată simțea adânc golul inimii ei. Ea trăia într-un castel, la rude
împărătești, care au introdus „în lume” tânăra fata care tocmai crescuse, adică în acel circuit
de: sindrofii, distracții, călătorii, teatre, baluri etc., care pentru multe fete înseamnă conținutul
vieții lor. Dar acestei prințese îi lipsea un lucru: nu știa pe nimeni care o iubea cu adevărat.
Era nefericită, deznădăjduită, părinții ei muriseră de timpuriu. Lumea și pofta ei nu-i puteau
face inima fericită. Dar ea avea în serviciul ei personal o cameristă care era radios de fericită,
un copil al lui Dumnezeu care Îl cunoștea și Îl iubea pe Isus. Aceasta i-a putut spune cum poți
devenit fericit, nu prin coroane, castele, perle, pietre prețioase, ci prin dragostea lui Isus, care
face inima fericită, care înțelege orice tristețe și poate mângâia în orice suferință.
Dar această prințesă, care a recunoscut așa de bine iluzia acestei lumi și era convinsă că
slujnica ei poseda adevărata fericire, n-a venit la Isus, la Mântuitorul, pentru a găsi viață și
pace. A rămas în lume, s-a măritat curând cu un om de lume tânăr și superficial, de neam
împărătesc. Așa că acum trăia mai departe acea viață pustie, nesatisfăcută a copiilor lumii,
acea viață în care unul îl înșeală pe celălalt cu falsa aparență că el este fericit. Ea n-a răzbit la
acea hotărâre de voință: Dacă există această fericire adevărată, atunci trebuie s-o am!
Acum ascultă tu la ce ești chemat: vino astăzi cu toată vina vieții tale, cu toată povara
conștiinței tale, cu tot ce te apasă, la Isus, care te cheamă! „Veniți la Mine toți cei trudiți și
împovărați și Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11,28.) Dar acum înțelege bine: Domnul nu vrea
să spună că tu trebuie să zici suspinând: Ah, vreau într-adevăr să devin fericit! Nu, El te
cheamă să te recunoști ca un păcătos vinovat, pierdut și să-L recunoști pe El, care a purtat pe
crucea de pe Golgota tot blestemul, toată pedeapsa pentru cei vinovați și pierduți. Predă-I,
crezând, păcatele tale și trecutul tău, voința ta și viitorul tău; atunci toată viața ta va fi una
nouă. Atunci inima ta va primi pace, siguranța harului, vei primi viața veșnică – aceasta
este fericirea adevărată.

Risipa

Pe malul unui râu, un vânator strângea pietre frumoase si le folosea una câte una la prastie ca sa ucida pasari din copaci. Toate pietrele au cazut în râu, si apa le-a înghitit. Când vânatorul s-a întors în oras, mai avea o singura piatra si, aproape de un bazar, un giuvaergiu l-a vazut cu aceasta piatra în mâna. Acesta i-a spus:”Este un diamant ce valoreaza mii de rupii!” Când vânatorul a auzit, s-a vaitat, zicând:”Vai de mine ca, fara sa le stiu valoarea, am aruncat cu aceste pietre în pasari, si acum ele sunt pierdute pentru totdeauna. Mai am una singura. O, daca le aveam pe toate!”

Fiecare zi este tocmai ca aceste pietre-diamant; zile pretioase. Cu toate ca cele mai multe sunt pierdute fara rost pentru placerile si bunurile pamântesti, fiind înghitite de adâncurile trecutului, trebuie sa luam aminte la valoarea celor ce ne-au mai ramas, si pe care le folosim cât mai bine cu putinta, pentru ca sa câstigam bogatiile vesnice. Consacra-ti viata în serviciul lui Cristos- viata ce ti-a fost data- cu toate posibilitatile ei, lucrând la mântuirea semenilor nostri, pentru a dori sa fie smulsi din pacat si de la moarte.

Ce este adevarul?

Pilat a pus această întrebare lui Isus si l-a întors spatele fără să aştepte răspunsul. A
pierdut ocazia. Să nu facem ca el: a avea adevărul înseamnă a avea cheia viitorului.
Dar unde este adevărul, se zice, printre vocile felurite care se aud? Se face caz de
Mahomed, de Buda, de Confucius si de alţi întemeietori ai religiilor moderne. In ceea ce II
priveşte pe Isus, unii îndrăznesc să-şi spună părerea că n-ar fi fost decât un om. Se admite că El a
fost un model deosebit, dar nu chiar atît de mare încît să facă să tacă raţiunea omenească.
Să-i lăsăm deci pe partizanii îndoielii. Primiţi ca adevărat mesajul cu totul unic al Bibliei,
că adică Isus Hristos este Fiul veşnic al lui Dumnezeu. In El, Dumnezeu a ajuns aproape de noi.
In El, noi contemplăm tot ce este Dumnezeu în desăvîrşirea Sa morală. El a venit din cer ca să
împlinească aici pe pămînt marea lucrare de răscumpărare. Era nevoie ca păcătoşi ca mine si ca
tine, vrednici de pedeapsa veşnică, să fim mîntuiţi. Biblia este o scrisoare pe care Dumnezeu ne-
o trimite ca să aflăm ceea ce nici un om nu şi-a putut închipui: Adevărul.
Nu o religie
Isus Hristos nu este o căpetenie a unei religii, aşa cum se înţelege de obicei. Creştinismul
Bibliei nu este o religie printre altele. Domnul Isus este revelaţia supranaturală a singurului
Dumnezeu, a Dumnezeului Celui viu. Isus a spus: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe TatăI”
(loan 14.9). Da, Dumnezeu vrea să fie un Tata pentru toţi cei care cred în Fiul Său.
A hrănit Mahomed cinci mii de oameni cu cinci pîini si doi peşti? A dat Buda vedere
orbilor? A înviat Confucius morţi? Toţi aceştia şi-au sfîrşit viaţa şi au fost îngropaţi ca orice
simplu muritor. Unul singur a fost biruitor asupra morţii, Unul singur a înviat: Isus Hristos, Fiul
lui Dumnezeu, Cel Răstignit, Mîntuitorul lumii! Nu a spus El: „Eu sînt învierea şi viaţa. Cine
crede in Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (loan 11.25)? Mahomed nu putea să vorbească în
felul acesta şi a fost destul de cinstit ca să nu facă un astfel de lucru.
Isus a spus lui Pilat, care avea să dea ordinul să-L răstignească: „Eu pentru aceasta am venit
în lume: ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu” (loan
18.37).

Ascultaţi şi sufletul vostru va trăi
(Isaia 55.3)
Asculţi tu acest glas? Isus doreşte să-ţi dea adevărata pace, o bucurie veşnică, o locuinţă
în casa Tatălui, de aceea El trebuie primit, trebuie să crezi în El. „ Te-am iubit cu o iubire

veşnică;
de aceea te-am atras cu bunătatea Mea!” (leremia 31.3). Şi lucrul acesta este pentru tine, căci
toţi oamenii sînt iubiţi, Dumnezeu nu caută la fata omului, iar Isus a venit să caute pe cei
păcătoşi si nu pe cei drepţi (Matei 9.13). Toţi cei care vin la El sînt primiţi. Vor fi condamnaţi
numai aceia care au iubit mai mult întunericul decît lumina (loan 3.19).
Nu întîzia, deci, să te hotărăşti pentru Isus!
„Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvîntul Meu si crede in Cei care M-a trimis
are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (loan 5.24).
„Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mîntuire aşa de mare, care,
începînd fie vestită de Domnul, ne-a fost adeverită. de cei care au auzit-o?” (Evrei 2.3).
„Nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fie mîntuiţi” (Faptele
Apostolilor 4.12).
„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!” (Psalmul 34.8)’.
„Dacă zicem că n-avem păcat, ne inşelăm singuri şi adevărul nu este în noi” (1 loan 1.8).
Isus i-a zis: „Eu sînt calea şi Adevărul şi Viaţa; nimeni nu vine la TatăI decît prin Mine”
(Ioan 14.6)

O camila…

O cămilă şi 87 de piane

 

   Tot la câteva zile, acelaşi teatru! Săptămâna trecută a venit prinţesa Anne, ieri, Elton John, iar astăzi, Bill Gates cu soţia. Poliţistul înalt de statură ofta stând neputincios în valurile mulţimii de oameni care îl înconjurau. În faţa magazinului universal londonez Harrods, curioşii alergau de la o vitrină la alta pentru a-şi vedea idolii răscolind între cravate şi plimbându-se printre exponate. În magazinul universal, cel mai exclusiv din Europa şi al doilea ca mărime din lume, primul fiind o întreprindere din Texas, persoanele distinse merg la cumpărături după orele de închidere. Proprietarul magazinului Harrods este multimilionarul Mahomed Al Fayed, tatăl lui Dodi şi care urma să devină socrul prinţesei Diana. Moartea ei subită a pus lumea întreagă în stare de urgenţă.

Imensa clădire construită în stil victorian are peste 60 de vitrine. Firma dă de lucru la mai multe mii de oameni. O uimitoare dezvoltare, când te gândeşti că domnul Harrods a început cu o mică prăvălioară acum o sută de ani, pe care a preluat-o de la un prieten falimentar! Majoritatea personalului lucrează la cele două etaje din subsol, care se întind cu mult mai departe peste hotarul firmei, afară spre cartierul Knightsbridge. Kilometri întregi poţi merge prin labirinturile unui oraş subteran. În afară de multele magazii mai există o fabrică de pâine, una de ciocolată, o tipografie, o vopsitorie, o curăţătorie, o fabri­că de ţigări, ce produce o marcă proprie a firmei.

Sortimentul magazinului universal este repartizat în peste 200 de raioane de vânzare şi fiecare în parte este cu mult superior în varietatea şi bogăţia de sortimente decât cele mai multe magazine de specialitate din Londra. Numai în imensa hală cu produse alimentare sunt oferite spre vânzare 45.000 de sortimente de mărfuri nealterabile din toată lumea. Miei şi porci sunt special hrăniţi pentru Harrods. Maiestrul măcelar, care supraveghează personalul, merge de colo până colo îmbrăcat într-o redingotă victoriană încheiată cu nasturi până sus. În felul său, el aduce o contribuţie la tradiţia firmei.

Raionul de piane al firmei Harrods trece drept cel mai mare magazin de piane al Europei. În ce alt magazin de specialitate s-ar vinde 87 de piane pe săptămână? Se pot achiziţiona însă şi antichităţi: smochinguri din dantelă neagră cu căptuşeală de mătase roşie sau verde sau un serviciu de masă aurit. Pentru soţia răsfăţată a unui milionar se poate achiziţiona din raionul de bijuterii al magazinului un inel cu diamant de 11 carate pentru suma de 100.000 de euro sau… sau… Dorinţele cele mai bizare pot fi satisfăcute.

O deosebită putere de atracţie o are grădina zoologică a firmei Harrods de la etajul al doilea. Într-o perfectă curăţenie, animalele exotice aşteaptă în multe cuşti pe noul lor stăpân sau noua lor stăpână. Într-o vitrină se pot vedea trei rânduri de şiraguri de perle, elogiate ca ultima modă pentru câini; câţiva paşi mai departe, se recomandă răsfăţarea patrupedelor prin oferirea unor biscuiţi cu ciocolată, bomboane cu lapte sau comprimate din mentă. Tablete cu vitamine şi medicamente speciale promit chiar şi animalelor domestice morocănoase să le păstreze buna dispoziţie. Iar cine vrea să pregătească o bucurie deosebită câinelui său, toate acestea i le poate prezenta într-un minunat ambalaj de cadou care poartă eticheta: „Îi doresc căţelului meu iubit o viaţă fericită!”

Abia însă după un drum la raionul de asigurări al firmei Harrods te poţi bucura netulburat de cimpanzeul sau puiul de urs de curând achiziţionat. Chiar dacă s-ar întâmpla vreodată ca favoritul să facă prea multe nebunii şi la următoarea serată să muşte răutăcios pe oapeţi de picior, ce are a face? Eşti asigurat!

Servirea clienţilor este fără asemănare în acest magazin universal. Îţi poţi exprima dorinţe pe care altă întreprindere le-ar refuza socotindu-le pretenţii exagerate. Poţi telefona şi la miezul nopţii pentru a-ţi comanda micul dejun pentru dimineaţa următoare, iar la ora patru să mai dai ordin să-ţi mai trimită încă patru sticle cu apă minerală. Zi de zi, 24 de ore pe zi, şi aceasta de 365 de ori pe an, poţi să comunici firmei hotărârea ta de a te lăsa antrenat la şcoala de golf a firmei pentru viitoarea olimpiadă, de a împrumuta pentru câteva ore cel mai nou model de maşină de curse, de a absolvi un curs de limba spaniolă sau chiar să rogi ca mătuşa Mary să fie ajutată la mutarea ei în Honolulu, fără să se neglijeze a i se expedia la noua adresă obişnuitul gem de portocale, sorturile de ceai sau sosul pentru salată.

Abia la întrebarea dacă există totuşi ceva ce firma nu poate rezolva, cei doi domni din biroul de presă stau şi se gândesc, însă până la urmă ajung la concluzia că nu le vine în minte ceva, ce n-ar putea rezolva. Apoi aduc un exemplu cât de departe poate merge servirea clientului. Nu de mult, Ambasada Marocului din Londra s-a adresat cu o cerinţă magazinului. Diplomaţii erau într-o mare încurcătură. La o eminentă vizită a unui şeic, voiau să-l primească şi cu obiceiuri din patria sa. Pentru aceasta aveau nevoie de o cămilă. Harrods a fost şi aici de ajutor. Dintr-un avion închiriat, dintr-o cutie uriaşă coborî punctual cocoşata locuitoare a pustiei, care păşi apăsat, puţin ofensată, prin circulaţia londoneză, în întâmpinarea misiunii ei diplomatice.

Neckermann-ul face posibilul, dar Harrods face chiar imposibilul, posibil! N-ai dori, dacă ai deţine câştigul unui loto de prim rang, să-ţi cumperi fericirea după pofta inimii de la Harrods? Da? — Eu nu! Şi mulţi alţii nu ar dori, căci Domnul Isus spune: „căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12.15). Viaţa este mai de preţ decât posesiunea materială. Mulţi au râvnit toată viaţa lor anumite lucruri, iar în cele din urmă, când au reuşit să intre în posesia lor, li s-au părut dintr-o dată cu mult mai puţin valoroase decât au crezut. Mulţi care posedă tot ce se poate stăpâni în bunuri materiale sunt dezgustaţi de toate, sunt nemulţumiţi şi suferă de o serie de boli închipuite sau reale.

Pavel, credinciosul şi curajosul luptător pentru cauza lui Hristos, a declarat: „Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos” (Filipeni 3.7). Cu aceasta, el merge şi mai departe, pentru că a recunoscut că nu numai toate aceste lucruri materiale, ci chiar toate valorile spirituale şi culturale pălesc pe deplin în faţa preţului nespus de mare al recunoaşterii lui Isus Hristos Domnul. Nici un câştig la loterie şi nici firma Harrods nu pot face ca tu să devii fericit. Aceasta o poate face numai Isus Hristos. El doreşte ca tu să fii fericit. De aceea deschide-I inima şi lasă-L să intre! Mărturiseşte-I toată vina ta! El vrea să ţi-o ia.

Iar când ai devenit proprietatea Lui, atunci şi pentru tine este valabilă o promisiune care depăşeşte cu mult ceea ce mintea omenească poate să-şi închipuie prin tot ce e frumos şi bun. „Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc!” (1 Corinteni 2.9). Ce răsplată de nedescris!

Iată aici o mărturie extraordinară, tradusă în română, pe care poate aţi mai auzit-o. E vorba de

relatarea unui pastor baptist care a descoperit povestea unei vieţi de slujire cum nu s-a mai

întâlnit.. Aici mărturia pastorului :

Totul s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani într-o biserică din Palatul de Cristal, din

sudul Londrei. Într-o duminică dimineaţa, ajunsesem deja la sârşitul serviciului divin, când un om

aflat în ultimele rânduri s-a ridicat în picioare, a ridicat mâna şi a întrebat: ,,Scuzaţi-mă,

domnule pastor, aş putea să spun o scurtă mărturie?”

M-am uitat la ceas şi am aprobat cu o jumătate de gură: ,,Aveţi 3 minute.”

Imediat omul şi-a început istoria:

,,M-am mutat aici de puţin timp, înainte am locuit în Sydney, Australia. În urmă cu câteva luni mi-

am vizitat, acolo, nişte rude şi m-am plimbat pe strada George. Ea se întinde din Cartierul

Comercial al Sydney-ului până în Cartierul Rezidenţial. Un om micuţ, cu părul alb, care arăta cam

ciudat, a ieşit dintr-un magazin, mi-a pus o publicaţie în mână şi m-a-ntrebat: ,,Domnul meu,

sunteţi mântuit? Ajungeţi în cer dacă muriţi în noaptea asta?” Am rămas perplex în urma acestor

cuvinte, deoarece niciodată nu mă mai întrebase cineva aşa ceva. I-am mulţumit politicos, dar în

timpul lungii călătorii înapoi înspre casă, am rămas destul de nedumerit. Am contactat un prieten,

care, mulţumesc lui Dumnezeu, era creştin, şi m-a condus la Cristos.”

Biserica mea l-a primit cu drag în sânul ei, deoarece fraţilor le-a plăcut mărturia lui.

O săptămână mai târziu am zburat la Adelaide, în sudul Australiei. Zece zile mai târziu,

exact în mijlocul unei seri de întâlniri de 3 zile, intr-o biserică, o femeie a venit la mine şi

mi-a cerut nişte sfaturi. Am întrebat-o care era relaţia ei cu Isus. Mi-a răspuns:

,,Mai demult, am locuit în Sydney şi-n urmă cu câteva luni mi-am vizitat nişte prieteni

acolo. Îmi făceam nişte cumpărături, pe strada George, când un om, care arăta cam ciudat, micuţ de

statură şi cu părul alb, a venit spre mine la intrarea în magazin, mi-a oferit o broşură şi m-a

întrebat: ,,Scuzaţi-mă doamnă, sunteţi mântuită? Ajungeţi în cer dacă muriţi în noaptea aceasta?”

Cuvintele lui m-au neliniştit. Întoarsă acasă, în Adelaide, nu ştiam de existenţa unei biserici. Dar

exista o biserică chiar în apropierea locuinţei mele. L-am căutat pe pastor şi după discuţia avută

cu el l-am acceptat în inima mea pe Isus. Aşa că acum pot spune că sunt mântuită!”

Eram foarte uimit. În decurs de două săptămâni, de două ori, în locuri cu totul diferite, auzeam

aceeaşi mărturie.

Am zburat apoi spre Perth, în vestul Australiei. După ce serviciul divin a luat sfârşit,

bătrânul bisericii m-a invitat la masă. Cu acea ocazie, l-am întrebat cum a devenit creştin. Mi-a

răspuns:

,,În urmă cu cincisprezece ani, am venit în această biserică fără să am o relaţie

personală cu Isus. Participam la toate serviciile bisericii, ca toţi ceilalţi membri. Datorită

capacităţilor mele în afaceri şi succeselor avute, a crescut şi influenţa mea în biserică. În urmă

cu trei ani am mers într-o călătorie la Sydney. Un om micuţ, care părea respingător şi răutăcios, a

ieşit din holul unui magazin şi mi-a întins o tipăritură religioasă şi m-a confruntat cu întrebarea:

,,Scuzaţi-mă, domnul meu, sunteţi mântuit? Ajungeţi în cer dacă muriţi în noaptea aceasta? ” Am

încercat să-i explic că eu sunt dintre prezbiterii de la baptişti, dar n-a vrut deloc să asculte.

Întreg drumul spre casă, de la Sydney la Perth, am fiert! Sperând în empatia pastorului, i-am

povestit această întâmplare neobişnuită, dar el n-a vrut să-mi dea dreptate. Cu ani în urmă mi-a

spus că eu n-aveam o relaţie personală cu Isus şi avea dreptate. Aşa că pastorul meu m-a condus la

Isus în urmă cu trei ani. ”

Am zburat la Londra imediat după aceea şi am vorbit la o biserică. Acolo am povestit

despre aceste mărturii. Nu mai puţin de patru pastori au venit la sfârşit şi mi-au povestit cum şi

ei, în urmă cu 25-30 de ani au fost salvaţi în urma aceleiaşi întrebări adresate concomitent cu

înmânarea unei tipărituri, pe strada George, în Sydney.

În săptămâna următoare am zburat la o altă întâlnire asemănătoare şi am vorbit în faţa misionarilor

din Caraibe. Şi acolo am povestit aceste mărturii. La sfârşitul discursului meu trei misionari au

venit şi mi-au povestit cum în urmă cu 15-25 de ani au fost salvaţi prin exact aceeaşi mărturie şi

întrebare provocatoare a micuţului om cu părul alb din strada George, Sydney.

Următoarea călătorie a fost în Atlanta, Georgia, din Stalele Unite. Acolo a trebuit să

vorbesc la o reuniune a capelanilor de pe vas. Timp de trei zile am vorbit în faţa a o mie de

capelani. Apoi liderul capelanilor m-a invitat la masă. Cu această ocazie l-am întrebat cum a

devenit creştin.

,,A fost ca o minune. Eram marinar pe vas şi duceam o viaţă destrăbălată. Desfăşurasem

exerciţii cu flota în largul Pacificului de Sud şi ne-am reînnoit proviziile în portul din Sydney.

Mi-am făcut de cap. Eram beat criţă. Am urcat într-un autobuz greşit şi am coborât exact pe strada

George. La coborâre mi-a apărut, ca o fantomă, în faţă, un om care mi-a înmânat o broşură şi m-a

întrebat: ,,Marinarule, eşti mântuit? Ajungi tu în cer dacă mori în noaptea asta?” Frica lui

Dumnezeu m-a cuprins imediat. M-am trezit din beţie, am fugit apoi înapoi la vas şi l-am căutat pe

capelan, care m-a condus la Cristos. Imediat am şi început să mă pregătesc sub conducerea lui pentru

slujire. Acum am în grijă sute de capelani care încercă astăzi să câştige suflete pentru Domnul.”

Şase luni mai târziu am zburat la o conferinţă în India. La sfârşit, conducătorul

misiunii, m-a invitat la o masă simplă în căsuţa sa micuţă şi modestă. Şi pe el l-am întrebat despre

modul în care l-a cunoscut pe Cristos.

,,Am crescut (spunea el), într-o poziţie foarte privilegiată. Făceam parte din

Reprezentanţa Diplomatică a Indiei şi am călătorit în întreaga lume. Astăzi pot spune că am primit

cu bucurie iertarea şi faptul că păcatele mele au fost spălate în sângele lui Cristos. Ar fi trebuit

să mă ruşinez mult dacă s-ar fi aflat de toate relele pe care le făcusem. Pentru o vreme munca mea

de diplomat m-a dus la Sydney. Mi-am făcut ceva cumpărături şi eram încărcat cu jucării şi haine

pentru copiii mei. Treceam pe strada George când um om politicos, micuţ şi cu părul alb a apărut în

faţa mea şi mi-a oferit un tratat şi mi-a pus o întrebare personală: ,,Scuzaţi-mă, domnul meu,

sunteţi mântuit? Ajungeţi în cer dacă muriţi la noapte?” I-am mulţumit frumos, dar ulterior

întrebarea aceea nu mi-a adus pace. Întors în oraşul natal, l-am căutat pe preotul meu hindus. El nu

m-a putut ajuta. M-a sfătuit să merg la un misionar şi aşa l-am cunoscut pe Domnul Isus.”

După opt luni am predicat în Sydney. L-am întrebat pe pastorul baptist de acolo dacă nu

cunoaşte pe un om micuţ, în vârstă, cu părul alb, care împarte broşuri pe strada George. Mi-a spus:

,,Da! Îl cunosc! Numele lui este Genor. Dar nu cred că mai este în această slujbă deoarece este

înaintat în vârstă şi foarte slăbit.

Două zile mai târziu am pornit spre căsuţa lui modestă. Am bătut la uşă şi un om micuţ, slăbuţ, ne-a

salutat. Ne-a rugat să luăm loc, ne-a pregătit un ceai. Era atât de slăbit că mânile îi tremurau aşa

de tare încât ceaiul i-a curs pe farfurioară. I-am povestit toate mărturiile pe care le auzisem în

ultimii trei ani. Micuţului om au început să-i curgă lacrimi pe obraji. Apoi a început să ne spună

propria lui istorie:

,,Eram marinar pe un vas australian de război. Duceam o viaţă libertină. În timpul unei

crize am clacat. Însă unul dintre colegii mei, de care anterior îmi bătusem joc, nu m-a lăsat singur

şi m-a ajutat. El m-a condus la Isus şi viaţa me-a s-a schimbat constant, de la o zi la alta. Eram

atât de recunoscător lui Dumnezeu încât i-am promis că în fiecare zi îl voi mărturisi pe Isus într-

un mod simplu, la cel puţin zece oameni. După ce Dumnezeu m-a întărit din nou, am început lucrarea.

Câteodată eram bolnav şi nu-mi puteam face slujba, dar când mă simţeam din nou bine eram pe poziţie!

După pensionare mi-am stabilit locul de mărturie pe strada George, unde zilnic puteam intra în

contact cu sute de oameni. Am avut parte de multe refuzuri, dar au fost şi mulţi oameni care mi-au

luat politicos broşurile. În cei 40 de ani de când fac lucrarea aceasta n-am auzit însă niciodată

până astăzi, de absolut nicio persoană care a ajuns prin ele la Isus. ”

Bătrânul Genor a murit două săptămâni mai târziu.

Patruzeci de ani de dedicare, fără să auzi vreun rezultat. Simplul om micuţ, cu părul

alb, fără prea mare carismă, l-a mărturisit pe Domnul la vreo 147,000 de oameni, probabil. Vă puteţi

imagina ce răsplată a primit acesta în cer? Mă îndoiesc că figura lui a apărut vreodată în Charisma

Magazine şi mă îndoiesc că a existat vreodată vreo fotografie sau vreun articol în Billy Graham’s

Decision Magazine. Nimeni în afară de un mic grup de baptişti din Sydney îl cunoşteau pe Genor, dar,

cu siguranţă, numele lui era şi este celebru în cer! Cerul îl cunoştea pe micuţul Genor şi îmi

imaginez primirea extraordinară care i-a fost făcută şi covorul roşu pe care a călcat când a ajuns

acasă, în Glorie.

„Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată

lucrători la secerişul Lui.” MATEI 9:37,38

O,parca-i prea frumos

O, parca-i prea frumos!

O, parca-i prea frumos sa fiu si eu, isuse,
partas la masa ta, la sfantul tau altar,
sa pot si eu sa gust din bucurii nespuse,
sa beau din cupa ta de har!

Ca sa ne scapi de iad, de vesnica pierzare,
Tu ai venit din Cer, lasand eternul nimb.
Iar pentru-atata dar si-atata indurare,
Tu doar iubirea ceri in schimb.

Ce infricat ma uit cum painea Ta se frange
si cum imi dai sa sorb paharul Tau sfintit,
Privesc la jertfa Ta si inima mea plange
acum cand stiu cat ne-ai iubit!

AMIN

Costache Ioanid

agnus dei - english + romanian blog

'That I may know Christ and the power of His resurrection. Philippians3:10

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12